Mircea Damian a fost un gazetar feroce, un scriitor incomod și un visãtor neînfricat. Avea niște plãceri mai ciudate, pe care contemporanii nu le priveau cu ochi buni: sã spunã adevãrul, sã demaște ipocrizia, sã critice greșelile, sã sfideze autoritatea și sã-și pastreze conștiința curatã. Sã lupte pentru biata dreptate, înfruntând demn consecințele rãzboirii permanente cu puternicii timpului, consecințe care au fost dintre cele mai grele: detenție în douã rânduri la închisoarea Vãcãrești, sãrãcie și numeroși dusmani.
De aceea vi se pare, poate, cã numele Mircea Damian nu vã spune prea multe. Nu era tocmai genul de tip popular, iar „Dicţionarul general al literaturii române” îl caracterizeazã fãrã îndurare ca fiind arțãgos și cârcotaș. Cãrtile lui nu se gãsesc în librãrii, poate doar ascunse prin anticariate, deși un scriitor cu o personalitate atât de puternicã și cu o penițã atât de mușcãtoare ar putea naște astãzi adevãrate armate de admiratori, însufletiți de aceleași sentimente justițiare și de același spirit liber, pe alocuri chiar boem. Mi-ar plãcea sã fie reeditate, de exemplu, Celula 13 și Rogojina, cele douã cãrți care completeazã reprezentarea lumii închisorii în literaturã, dar mai ales volumul București, o colecție de reportaje din viața capitalei noastre în perioada interbelicã.
De la Gara de Nord și Calea Victoriei, trecând pe la Capșa, prin Lipscani, prin mahalale, pânã dincolo de mahalale, cu tramvaiul sau agale prin Parcul Carol, vizitând standurile scriitorilor de la Sãptãmâna Cãrții sau oficiul de Stare Civilã, amețind în iureșul Halelor Centrale sau amuzându-se la cenaclul literar al maestrului Lovinescu, Mircea Damian umblã prin București ca un reporter ager și scrie ca un îndrãgostit pãtimaș.
Sursã: www.romlit.ro
si
