VEOLIA – Jaf cu premeditare

VEOLIA – Jaf cu premeditare

Pretul de productie real al gigacaloriei, asa-numitul pret “la poarta unitatii”, este, in Iasi, de circa 31 de lei – iar pentru obtinerea acesteia sunt cheltuite, in mod real, circa 70 de kilograme de carbune, este concluzia unui studiu realizat de specialistii ICEMENERG București. Or, în Iași, Veolia susține că pentru producția unei gigacalorii sunt necesare peste 190 kilograme de carbune, iar costul de producție este de peste 8 ori mai mare decât cel real, resptectiv de 265 de lei. Prin urmare, VEOLIA umflă facturile în mod nejustificat și beneficiază ilegal de subvenții, cu largul concurs al autoritatilor.

Despre inimaginabilul jaf practicat de VEOLIA va vorbi pe larg intr-un interviu acordat ziarului FAPTA, dl. Tudor Popescu, consultant in energie – interviu pe care-l vom publica joi, 12 mai.

Adaugam ca studiul a fost facut public in cursul unei intalniri-dezbatere, organizata de FAPTA, la hotelul Unirea, ce a avut loc miercuri, 11 mai, la care au participat numerosi invitati – dar la care (cu exceptia deputatului Movila) au tinut sa fie absenti TOTI pesedistii si liberalii care au fost deasemenea invitati.

Redactia FAPTA