UMF Iasi tarata din nou la tribunal de Bebe Mihaescu

UMF Iasi tarata din nou la tribunal de Bebe Mihaescu
Conferentiarul universitar Vasile Mihaescu, cunoscut opiniei publice drept “Bebe Sexologul“, care a castigat procesul de contestare a deciziei de concediere intentat UMF “Gr. T. Popa” Iasi, afirma ca institutia de invatamant l-a reintegrat fara sa-l anunte, nu a fost platit, norma i s-a transformat fara a fi consultat, iar locul de munca i s-a schimbat fara sa fie instiintat. In acest sens, profesorul anunta ca va rechema in judecata Universitatea, pentru a solicita asigurarea normei didactice la Facultatea de Medicina din cadrul UMF Iasi, inscrierea la pozitia I in Statul de Functii si de Personal Didactic – Facultatea de Medicina, conform fisei postului didactic, pentru functia de conferentiar universitar la disciplinele pe care le-a predat in trecut, in calitate de titular si recuperarile salariale aferente.

“Din Conferentiar la Facultatea de Medicina devin un ratacitor pe la colegii si Facultatea de Bioinginerie Medicala – Specializarea Balneofiziokinetoterapie si recuperare! Si, “minunea minunilor”, un conferentiar astfel pregatit si competent nu este lasat sa predea la Facultatea de Medicina, in schimb, un lector, cu grad inferior subsemnatului, Magda Iorga, absolventa de psihologie, dar cu specialitatea de Psihopedagogie speciala, care o recomanda pentru activitati specifice persoanelor cu dizabilitati si nu sustinerii cursurilor de Psihologie Medicala si Psihoterapie in cadrul Facultatii de Medicina unde sunt formati si educati medici, cu doctorat in Etica, fara nici o aparitie editoriala de specialitate, iata, poate sa o faca”, a precizat conf. univ. dr. Vasile Mihaescu. Mai mult, conferentiarul universitar afirma ca stie si motivul pentru care a fost concediat.

“Este incredibil cum se petrec “minuni” de care aflam cu o secunda inainte de a fi dati afara. Cum este posibil ca oameni certati cu legea, cum ar fi Rectorul DNA – Vasile  Astarastoie si Decanul Facultatii de Medicina, Doina Azoicai, impotriva careia s-a inceput urmarirea penala pentru infractiuni de coruptie si aflata sub control judiciar, sa transforme spatiul sacru al invataturii intr-o cupola uriasa de circ? Pentru ca am semnalat public  “jongleriile” (promovarea examenelor prin coruptie, minciuna, fals si inselatorie, existenta de structuri infractionale organizate), asumandu-mi calitatea de avertizor public de integritate, asa cum este definita prin lege, am devenit ursuletul din palaria acestor Big Brother si Big Sister pentru care legea si respectarea ei reprezinta o valoare optionala. Altfel spus, peste noapte, am devenit tinta si victima comportamentului lor hartuitor. Totul se petrece sub semnul “Uite-l,nu-i!”, afirma profesorul Vasile Mihaescu.

“Prin aceasta actiune solicit sa se puna capat reprezentatiei de prost gust prin care incearca sa se induca ideea ca abuzul face parte din fisa postului, ca educatorul (cadrul didactic) este la cheremul angajatorului chiar daca el, angajatorul, nu are competente in domenii in care decide, ca libertatea de exprimare in probleme de coruptie si malversatiune trebuie aprobata de ierarhii superioare academice (rector, decan si tot sistemul lor)”, conchide conf. univ. dr. Vasile Mihaescu.
sursa: BZI

Leave a Reply