Povești filosofice cretane din A, D. 2014

16.  ( şaisprezece )

Mai sus de stîncile mereu înspumate,
pe un mic podiș, un cearșaf care va rămîne aici,
rugăciunea către zeitățile mării –
ritmul e același, respirația identică.
Extazul capătă trup sub bolta înstelată –
miriade de stele, miriade de lumini pulsatile
care îmi bîntuie din copilărie – o foișorul
colibei din harbuzărie! – imaginația fierbinte.
Eu sînt aici și mereu sînt acolo…
Numai rugăciunea către zeii mei
îmi mai oferă un cuantum fragil
de stabilitate, doar asta.
Aș urla, dar uneori extazul
iubește limba tăcerii…

23 – 29 August 2014, Hersonissos, Creta

LIVIU ANTONESEI