MONUMENTELE IAȘULUI – RESTITUIRI

MONUMENTELE IAȘULUI – RESTITUIRI

 

Monumentul Diviziei a II-a Cavalerie din Copou între agonie și extaz

Orice ieșean s-a plimbat agale măcar odată în viață pe Bulevardul Carol I. Vis-a-vis de Parcul Copou este un monument. Un soldat călare șarjează, vegheat de un înger. Este Monumentul Diviziei a II-a Cavalerie.monument
,,DOUĂ PARCURI COPOU” În 1925, când a fost gândit amplasamentul statuii, pe locul Complexului Super Copou era un manej. În aceste condiții, mințile luminate ale orașului au gândit nu atât locul statuii, cât și amenajarea zonei în ansamblu (comisia însărcinată cu amplasarea monumentului era formată din Mihail Sadoveanu-președinte, iar membri erau directorul şcolii de Belle-Arte, Gh. Popovici, arhitectul şef al municipiului, Adrian Grossu, directorul Serviciului Tehnic al Primăriei, ing. Andriescu-Cale, profesorul universitar Puşcariu şi şeful Statului Major al Diviziei a II-a de Cavalerie, colonelul Marinescu). În februarie 1925, a fost propusă o extindere a Grădinii Copou până în strada Codrescu –aproape dublarea suprafeţei actuale– „pentru a se da monumentului toată amploarea de perspectivă necesară“.
Proiectul era refuzat de Consiliul Tehnic Superior de la Bucureşti care funcţiona în cadrul Ministerului de Interne, în atribuţiile căruia intrau şi lucrările publice. Se considera un impediment pentru circulaţie deoarece presupunea devierea liniei de tramvai de pe strada Carol I.
Primăria a revenit cu două variante. Prima era amenajarea unui parc ,,în oglindă” cu Copoul, situat de cealaltă parte a bulevardului. Înspre strada Codrescu era prevăzută o piaţetă care urma să primească mai târziu „un alt monument în legătură cu faptele de arme ale armatei“, pe acelaşi ax cu Monumentul Diviziei a II-a și cu Obeliscul cu Lei. Peste ani, în 1987, un renumit specialist în domeniul monumentelor, profesorul Virgiliu Z. Teodorescu observa orientarea Monumentului Cavaleriei spre axul principal al grădinii Copou, fapt care evidenţia „că iniţial orientarea edililor şi urbaniştilor Iaşului i-a conferit un loc dominant şi cu largă deschidere, punând în evidenţă calităţile de ansamblu care puteau fi urmărite din orice unghi“. A doua variantă era amplasarea Monumentului Cavaleriei într-o nişă aferentă străzii Carol I, în scopul de a fi vizibil trecătorilor.
Consiliul Tehnic Superior, a încercat să îmbine cele două variante. S-a aprobat ca monu¬mentul să fie aşezat în viitoarea piaţetă vis-a-vis de Grădina Copou cu condiţia ca manejul din spate să se transforme într-o grădină publică „pentru a înfrumuseţa astfel perspectiva şi avantajarea acestui monu¬ment şi a deservi şi publicul ieşean“. Primăria constata că depozitele de furaje ale Manejului „găsindu-se pe cea mai frumoasă stradă a Iaşului lasă urâtă impresie ochiului“. Și conducerea Corpului IV Armată Iaşi, proprietara terenului, recunoștea că „locul din faţa Grădinii Publice nu este propriu pentru un depozit de furaje“.
Manejului Regi¬mentului 7 Roşiori era proprietatea Minis¬terului de Război, care îl cumpărase de la niște particulari în 1898. Primăria Iaşului și conducerea Regimentului s-a înțeles în principiu să facă un schimb de terenuri. Manejul urma să fie mutat la marginea orașului, în zona Șorogari. Însă birocraţia şi-a spus cuvântul. Ca urmare, se aproba doar începerea lucrărilor monu¬mentului, cedarea terenului, „urmând a se rezolva într-un timp mai îndelungat“.
Proiectul parcului „geamăn“ al Copoului cădea în uitare. Imginează-ți, stimat cititor, două Copouri, de o parte și de alta a bulevardului…Doar imaginează-ți….
În 1928, un an după inaugurarea monumentului, Serviciul Domeniilor Militare din cadrul Corpului IV Armată Iaşi, în comun acord cu Primăria, făcea demersuri pe lângă Ministerul de Război pentru împroprietărirea Cavalerilor Ordinului „Mihai Viteazul“ pe respectivul teren de manej. Ar fi apărut un cartier de vile, întocmai ca în zona bisericii Sfântul Nicolae Copou, de o parte și de alta a aleii Ghica Vodă. Ar fi fost bine, ar fi fost rău…în orice caz, un alt proiect abandonat.
TOUL ESTE….SUPER După 1945, terenul din spatele Monumentului Diviziei a II-a Cavalerie a rămas o vreme viran. În anul 1968, Comitetul de Cultură şi Artă al municipiului Iaşi considera că, în eventualitatea folosirii respectivului spațiu ,,în alt scop”, statuia merita să fie mutată în faţa unei unități militare. Să mai spună cineva că tovarășii nu aveau simț estetic… Dar această recomandare nu a avut urmările scontate. La scurtă vreme pe locul respectiv s-a construit Supermagazinul ,,Copou”. Cartierul avea nevoie de un complex cu alimentară, poștă, coafor/frizerie, cofetărie, farmacie, etc.. Dar amplasarea lui a atenuat vizibil perspectiva monumentului cavaleristului. În 1987, profesorul Virgiliu Z. Teodorescu avea curajul să aprecieze că monumentul este „sufocat de sticla şi betonul noii construcţii“, recomandând o reamplasare. Amplasare care nu a mai avut loc niciodată…
Încă din perioada interbelică Primăria a intenţionat mutarea monu-mentului în aleea Ghica-vodă, mai întâi în Rondul I, apoi în Rondul II, în dreptul intrării principale în Parcul Expoziţiei. După război, în Rondul II a fost ampla¬sat monumentul ostaşului sovietic. Ideea a fost reluată după 1990, când monumentul respectiv a fost mutat la cimitirul „Eternitatea“. Abia după 1990 desişul crescut în jurul statuii a fost înlăturat, dar chiar şi aşa faţada masivă a magazinului atenua elanul calului şi călăreţului. Rodica Wiedner-Ciurea, o ieşeancă revenită în ţară după zeci de ani petrecuţi în Occident, plimbându-se pe Bulevardul Carol I, nu mai remarca ,,statuia călăreţului-erou”, considerându-l dispărut ,,după cel de al doilea război mondial”.
Iniţial, interiorul monumentului era luminat de o candelă electrică forjată în oţel. Noaptea lumina ar fi irupt prin nişele laterale, oferind imaginea unui mic paraclis. Un alt efect vizual a rămas astăzi în uitare.

(va urma)

dr RADU FILIPESCU profesor de istorie Iaşi