LIŞMAN & MIŞU 1

LIŞMAN & MIŞU 1

PAMFLET (serial feisbucist) – sezonul 1, episodul 1

Urmărirea acestui serial ste interzisă adulţilor sub 18 ani fără acordul minorilor. Pot fi întîlnite scene dure, limbaj licenţios, sau descrierea unor acte sexuale nepornografice chiar în timpul serviciului! Este necesară aprobarea primăriei.
„Angajare de secretară”

Nici nu se luminase bine de ziuă şi primarul Lişman deschise un ochi chiorîş încercînd să se dezmeticească. Încă nu realiza prea bine unde se află. Silueta învelită doar în cearceaf lăsa oarece dubii…
Cu un pic de efort reuşi să-şi amintească rupturi din evenimentele petrecute ieri.
După şedinţa de Consiliu în care a anihilat un grup terorist ce tot îl bîzîia să replanteze plopii tăiaţi în jurul cimitirului, a plecat cu vicele Mişu şi vicele Gavril la Borta Rece unde patron era tatăl unui directoraş de al său.
La cel mai de jos nivel al hrubelor, într-un cotlon unde se menţinea temperatura constantă de 18 grade (afară erau 38 la umbră), cei trei se aşezară la masa dinainte pregătită.
Imediat ce luară loc, patronul se aşeză lîngă ei pe scaunul rămas liber şi raportă meniul pregătit. Le ştia prea bine metehnele. Norocul lui că domnii erau oameni din popor şi nu aveau pretenţii sofisticate care să-l usuce, mai tot timpul îi mulţumea doar cu o ciorbă de burtă sau rădăuţeană, cu o tochitură sau un ciolan cu fasole, o roabă de cartofi pai cu cîte 6 mititei (numai de la Kauffland)…
Aperitiv era o ţuică bătrînă de prune adusă de nea Tinel tocmai de la Piteşti, o măslină, o scobitoare…În timpul mesei Frîncuşa de Cotnari era combustibilul tradiţional, dar numai jumi-juma cu borviz, ca să fie de drum lung.
Brusc, silueta de lîngă el scoase un oftat sforăitor şi cu o mişcare bruscă îşi iţi capul de sub cearceaf. „Didina – bucătăreasa” îl străfulgeră iute pe Lişman.
Didina era o matracucă de aproape 50 de ani, cu nişte ţîţe imense ce spărgeau peisajul fiind ataşate de un corp de balerină pensionară.
„Trebuie că m-am matolit tare aseară” îşi zise primarul. Un gînd vinovat îi străbătu imediat gămălia ce-i ţinea loc de terminal, dar imediat îşi aduse aminte că de fapt divorţase de nevastă-sa de mai bine de opt luni…
Totuşi, nu-şi explica nimic, filmul se rupsese şi nu îşi mai aducea aminte din momentul cînd îl băgase în origini pe Mişu pentru că începuse să-şi ia nasul la purtare, dîndu-i indicaţii despre plopi.
„Tu Didino, cum moaş’ta ai ajuns la mine acasă, că eu nu ţin minte să te fi chemat?”
„Huţupan cretin şi inept, tu eşti la mine în coteţ, nu eu sunt la tine…erai atît de beat aseară că te rugai de mine să te culc la mine acasă şi să-ţi dau ţîţă de babă să te dregi…porcule, te-am cărat degeaba pe scări şi am plătit de pomană şi taxiul! Ba m-am mai certat şi cu ţiganul ăla de şofer că vroia să te arunce naibii de pe Podul de Zidărie direct în Gîrlă cînd te-a văzut…Să faci bine să laşi pe noptieră ceva lovele că nu m-am dilit la vîrsta asta să sponsorizez primari beţivi divorţaţi cu limba-n gură.”
„Chef Didina” părea că s-a sculat cu faţa la cearceaf şi azi nu are glumele la ea. Aşa că Lişman se împachetă rapid şi scoase din portmoneul tixit cu carduri o bancnotă de 50 de euro punînd-o pe masă alături de paharul cu proteza dentară a matracucii.
“50 de euro să-i dai proastei de neveste, sau vreunei secretare de-a tale care îţi fumează trabucul, nu mie ghiolbane! Scoate rapid încă două hîrtii de o sută, că altfel mîine îl sun pe ăla de la TeleP care cică e doctor în hermeneutică şi cu asta îţi descifrează el toate prostiile ce le spui şi ţi le interpretează!”
Oftînd adînc în interiorul lui, Lişman se execută fără crîcnire jurîndu-se (a cîta oară?) să fie atent la mîna vicelui Mişu cînd toarnă în pahar…Se prelinse pe uşa garsonierei din blocul de locuinţe sociale unde-i dăduse cu vreo şase ani în urmă o garsonieră Didinei şi cu gulerul cămăşii cu mînecă scurtă ridicat „ca-n filme” să nu fie recunoscut şi cu ochelarii de soare cu lentile negre de sudor, ieşi grăbit pe trotuarul din strada Decebal.
Se uită rapid la Rollex-ul primit în dar de la directorul firmei care a chetruit oraşul şi constată că e abia nouă fără douăzeci…”Hm!” Apelează rapid garajul şi ceru să vină după el o maşină la Piramida Primăriei.
„Cine întreabă?” auzi o voce arţăgoasă de bărbat.
„În paştele mă-ti de idiot! A cui pilă eşti tu băi mocofane că te dau afară idiotule! Sunt primarul!”
„Trăiţ’ şefu’, da să mor io dacă v-am recunoscut! Aţi băut rece, sau de la ce aveţi vocea asta gîjîită?”
„În gura mă-ti şi ţie de beţivan, eşti fratele lui madam Plopeanu, nu? Ei lasă că-i spun eu lui sor’ta să te educe oleacă că altfel zbori ca pupăza din tei, pardon de expresie…”
„Iertare şefu’ nu-i ziceţi lui soru-mea că aia mă taxează rapid de 50 de euro şi ştiţi bine că am familie grea…”
Lişman a traversat în grabă Şoseaua Naţională la zece metri de trecerea de pietoni provocînd un scrîşnet prelung de frîne.
„Tuţ fofoloanca mă-ti huţupan cretin, unde dracu te crezi, acu ai venit la oraş?”- îi aruncă ăla de la volan dintr-un “merţan” negru…
Îl înjură în gînd pe Mişu că nu a vopsit zebra pietonală în dreptul uşii de intrare la Piramidă şi din mers îşi îndoi gulerul la cămaşă şi-şi scoase ochelarii de sudor cu autogen.
Portarul sări iute şi-i deschise uşa încremenind în poziţie de drepţi.
„Trăiţi!”
Lişman trecu pe lîngă el cu o mutră încruntată şi plină de importanţă aruncîndu-i întrebarea peste umăr: „Plopeanca a venit?”. Nu mai aşteptă răspunsul şi se îndreptă cu paşi apăsaţi spre biroul directoarei.
Secretara Nuţi se ruja şi se farda într-o oglindă sprijinită de poşeta imensă imitaţie de muşama „Luis Vouton” verzuie. Cînd l-a văzut pe primar dînd buzna, scăpă rujul din mînă şi cu o voce tremurîndă de admiraţie, îngăimă: „domnul primaaar!”
„Lasă asta, Plopeanca este?”
„Vă rog să mă iertaţi, nu este, de obicei vine după zece jumate, pe la unsprezece – două” – apucă Nuţişor să se bîlbîie.
„Toanta asta cred că e la magazinul de flori deschis pe numele lui mă-sa din Katanga” gîndi Lişman.
Se întoarse şi ieşi pe uşă mergînd la etajul doi către biroul lui Apostolescu de la Gunoaie S.A. Deschise uşa secretariatului brusc şi rămase în uşă cu privirea aţintită către fesele apetisante dintre care se ivea vag slipul „tanga” de culoare roşie a secretarei aplecată la raftul de jos al unui dulap. Poziţia era ideală ca privelişte şi pentru direcţia dinspre uşa lui Apostolescu care era larg descisă. Acesta stătea tolănit într-o rîlă pe scaunul directorial şi privea ţintă spre munca secretarei.
„Bună bunăciune” remarcă Lişman în treacăt în timp ce se ivi în uşa directorului.
Acesta, la vederea şefului sări ca ars în picioare reuşind să articuleze speriat: „trăiţ’ dom’ primar!”
„Băi Nae, da se lucrează tare văd aici pe la voi, ai program artistic şi eu l-am întrerupt?”
„Nu Şefu’, se poate? O pusei pe Larisa să caute Decizia cu care i-am crescut eu ultima dată leafa, că se tot plînge mereu că la munca prestată are salariul mai mic decît Nuţi a lui Plopeanca şi munca ei diferă de a lui aia ca de la Pămînt la Lună!”
„ Păi după cum văd că arată, cred că e şi sîrguincioasă şi mă gîndesc că are dreptate fata…de cînd ai angajat-o şi de unde ai adus-o?”
„De anul trecut să trăiţi, de cînd m-aţi trimis în delegaţie la Bălţi la firma aia de gunoaie moldoveneşti cu care ne-am înfrăţit! Era secretara lui Vitali şi a zis că vrea şi ea să facă o facultate la Iaşi, dar nu are bani cu ce să se susţină, aşa că am ajutat-o şi am înscris-o la „Admenstruaţie Publică”, la Universitatea lui Ionescu….În doi ani îi scot şi Diplomă!”
„ Bine. Cu limba ştie ceva? Adică vreau să spun vorbeşte româneşte cu accent?”
„Noo, păi de opt luni am reciclat-o suficient, că nu o mai ghiceşti că-i de dincolo…”
„Da limbi străine ştie ?”
Larisa interveni unduindu-şi şoldurile în uşă: „vorbesc fluent rusăşte şî iengleza, dom’ primar”.
„Chiar pe cineva cu rusa, nu am la cabinet. Am cu engleză, franceză, germană, laponă, cehă, slovacă, croată, japoneză, coreeană, arabă saudită, dar pe rusă nu am pe nimeni. Nae, de luni fata asta se transferă la primărie la Cabinet Primar!”
„Şefu’ da nu pot, mă muncesc de aproape un an să o-nvăţ munca de secretară la Iaşi, că aşa cum am luat-o eu era de ducă-s-ar pe pustii, n-am terminat încă, vă rog mai lăsaţi-o măcar să termine studiile!”
„Auzi băi Nicule, fără prea multe vorbe, ce naiba, ţi s-a urît cu binele? Ia, la treabă, găseşti tu alta, că are balta peşte. Ori vrei cumva să-i arat lui nevastă-ta poza asta de pe mobil cu peisajul ce-l văzui cînd am intrat la tine?”
„Bine Şefu, am înţeles…Larisa, să nu mă faci de rîs, Şefu te promovează!”
„Ăîîî… Da’ am mai văzut eu di astea, iar dau probe, iar mă testează, dar salarul meu tot prea mic este” rosti gagica bosumflată.
„Cît ai acum ?” întrebă primarul.
„Eiii, cît am, n-am di cît trii mii di lei cu tot cu sporuri, dom primar!”
„Cîîît? Păi ăsta e aproape salarul şefei mele de cabinet!”
„Da cii, şefa matali di cabinet ştie ci ştiu eu sî fac?”
„Băi fato, dacă eşti bună precum arăţi, eu îţi garantez acelaşi salar şi îţi dau şi un apartament cu două camere în buricul tîrgului, lîngă primărie. Acu unde stai?”
„Acu stau tocma’ la Tomeşti în gazdă la o vară de-a lui dom’ director. Da’ dacî îmi daţi apartament în centru, vin. M-aţi convins. Da’ sî fii mobilat, sî aibă un pat care nu scîrţîie şi plasmă şi frigider.”
„Bine fată, luni te prezinţi la mine, dar mergi închis că ştiu eu ce avem de făcut. Însă fii atentă, poate te încurci cu vicele Mişu, că ăla tot timpul umblă cu mîna în buzunar şi o ţine strîns să o culce!”.
„Da nu-mi trebuie, ci credeţi că eu sunt o curvă?”
„Eu doar te-am avertizat. Am auzit, te-am prins, ai zburat!”
(sfîrşitul episodului unu – sezonul unu)

Gabriel Mihaila

Leave a Reply