GIGANTUL CU PICIOARE DE LUT

GIGANTUL CU PICIOARE DE LUT

A sosit timpul să opunem unei poezii devastatoare forța unei poezii creative. Când nu a sosit momentul -este prea devreme, când a trecut momentul -este prea târziu enunță o veche zicală. Să vedem așadar de ce a sosit momentul.

Asistăm de ceva vreme la un fenomen foarte interesant : oameni cunoscuți pentru colaborarea cu puterea -fostă sau actuală- se revoltă prin presă (scrisă, audio-vizuală) sau pe rețelele de socializare îndemnându-ne care mai de care să luăm armele, să demonstrăm, să dăm jos toată clasa politică în ansamblu, deoarece -zic ei- așa nu se mai poate. Ba unele site-uri chiar ne îndeamnă la război civil, și dacă nu știm exact cum să procedăm, se oferă să ne învețe să tragem cu AKM-ul și niscavai tehnici de gherilă urbană contra unei sume cochete, care nu include cazarea, masa și muniția (!). Deseori uită acești indignați de ultimă oră că și-au pus toată dialectica și credibilitatea în slujba dușmanilor pentru ca aceștia să fie aleși, iar când li se amintește, urmează o pauză stânjenită. Dar mai ales acești intelectuali revoltați strălucesc prin absența lor de la aceste manifestații pe care le încurajează. Ce-i drept, băile de mulțime nu mai constituie o destinație fără risc pentru figurile publice mioritice, de când iarna trecută au fost alungați pe rând mai toți politicienii, și cu mare trudă extrași dintre manifestanți de către polițiști cu scuturi și bastoane. Întrebarea este logică : cum de aceste răbufniri cu grijă controlate sunt tolerate într-o presă românească în mare parte aservită ? Cui ar servi o mini-revoltă care ar fi brutal reprimată pe modelul experimentat la Pungești ? Trist celebra „zonă de siguranță națională” nu poate încă după text restrânge drepturile noastre cetățenești, dar precum am constatat nimeni nu citește textele iar guvernul nostru democrat ar putea oua ad loco o ordonanță de urgență „asumându-și răspunderea” care să mai prevadă și obligarea noastră de a ne deplasa la magazin pe rând, în șir indian sau câte doi, ținându-ne de mână.

Atacul asupra neamului românesc a atins apogeul în cursul anului 2013. Toamna românească, cu Roșia Montană, concesionarea a 70% din teritoriu pentru explorarea și exploatarea ilegală a gazelor de șist, auto-amnistierea corupților la nivel înalt, violențele jandarmilor asupra Pungeștenilor, vânzarea pământurilor românești ne-au făcut cunoscuți într-un fel mai trist întregii lumi decât fărădelegile rromilor de peste hotare în ultimii 24 de ani. Parlamentul nostru supradimensionat s-a și văzut premiat internațional precum coruptul anului, depășind în punctaj traficanții exotici de arme sau droguri. Moral ar fi ca și susținătorilor fostului sau actualului regim să le fie acum rușine de rușinea lor, de faptul că au cauționat indivizii sperjuri ce și-au uitat promisiunile electorale cu o uimitoare rapiditate.  Dar să nu ne grăbim cu concluziile, să nu-i bănuim că ar asculta de reflexul rozătoarelor în fața scufundării iminente. Or fi și ei sincer revoltați de măcar una dintre aceste trădări, dacă nu de toate, cine știe ?

Drojdia de proastă calitate prin care se încercă creșterea forțată a nemulțumirii noastre nu ne influențează. Românul este pașnic prin fire, dar hotărât în acțiune, istoria ne-a demonstrat-o cu prisosință. Nu vom pune mâna pe arme (nici nu avem de fapt), dar vom etala disprețul nostru față de toată clasa politică în văzul lumii. Nu vom da în clocot, îi vom umili și ostraciza. Sfidarea noastră a tuturor nu este posibilă decât prin impasibilitatea poporului român, și ideea repetată până la nivel pavlovian că nu ne putem uni. Vestea proastă pentru ei este că ne-am unit, și că suntem mai mulți decât cred ei. Dacă fiecare ne vom comporta față de infractorii care ne conduc în același mod în care EI se comportă față de noi -precum dușmanii- se vor cere ei afară. Arătați-le cu toții că în țara NOASTRĂ, nu A LOR, culmea, râul, ramul, codrul nu le mai sunt prieteni !

Doctori, nu-i mai îngrijiți, lăsați-i pe hol până veți fi terminat de consultat ultima bătrânică săracă ! Infirmiere, pansați-i când se împușcă în ganglion numai după ce veți fi îngrijit ultimul amărât rămas fără locuință ! Avocați, nu-i mai apărați în dosarele lor de corupție, aveți prea mulți clienți, țara geme de atâta suferință ! Grefieri, grăbiți termenele în dosarele lor penale ! Judecători, acordați pedepsele maxime posibile, nu cele minime ! Taximetriști, refuzați să-i transportați, arătați-le stația de metrou ! Oameni de cultură, refuzați să apăreți alături de ei ! Patroni de restaurante, refuzați să-i primiți în localurile dumneavoastră ! Ospătari, refuzați să-i serviți la masă ! Angajați ai băncilor, săriți la clientul următor când se prezintă vreun personaj corupt și cunoscut ca atare ! Patroni de magazine, refuzați să le mai vindeți produsele voastre ! Firme de catering, nu le mai livrați mâncarea comandată ! Patroni de hoteluri, refuzați să-i mai primiți în stabilimentele dumneavoastră ! Cameriste, nu le mai schimbați lenjeria ! Ziariști, refuzați să mai scrieți despre ei ! Cititori ai presei, boicotați sistematic orice publicație ce încearcă să justifice comportamentul vânduților ! Cameramani, filmați-i doar în ipostaze dezagreabile, cu degetele în nas ! Funcționari de stat, nu le mai virați salariile indecente decât cu mare întârziere sau rătăciți ordinele prin sertare ! Polițiști, când îi întâlniți, amendați-i sub orice pretext ! Măturători, nu mai măturați în fața vilelor lor ! Gunoieri, refuzați să le mai ridicați gunoiul ! Menajere, când le faceți curat prin case, băgați-le murdăria pe sub covoare ! Și mai ales cu toții spuneți-le de ce refuzați să îi serviți ! Consumatori ai televiziunii aservite, închideți televizorul sau urmăriți timp de o lună numai posturi românești sau străine în care acești dușmani ai noștri nu au acces !

Demonstrațiile în stradă pot arăta voința poporului dacă nu sunt deturnate de diverși indivizi care au primit în dotare megafoane. Din păcate, cele autohtone mustesc de îndrumători care se grăbesc să disperseze oamenii sincer revoltați când se adună prea mulți în fața vreunui minister sau al Guvernului sau, și mai grav, să provoce incidente ce au precum scop justificarea violențelor forțelor de ordine împotriva propriului popor.

„Dacă înaintez, urmaţi-mă; dacă mor, răzbunaţi-mă; dacă dau înapoi, omorâţi-mă.” –Henri de laRochejaquelein

Ne-regăsindu-mă în nici una din categoriile socio-profesionale mai sus descrise, și nici atât demonstrantă de profesie, personal am ales o luptă cu corupția omniprezentă mai pașnică, pe calea instanței. Refuz să mai dau vreun leu bugetului, având posibilitatea de a plăti impozitele. De pe acum voi mătura, voi vărui pomii, voi tricota pulovere în cuantumul taxelor datorate sau a amenzilor (dacă primesc cumva vreuna).

Această acțiune a fost explicată în „Manifestul de la Băiculești”, nu voi reveni așadar asupra ei.

Voi rezuma însă gândirea unui tânăr de 19 ani ce scria în 1546 „Discursul sclaviei voluntare”, Étienne de la Boétie. Cu avântul tinereții, dar și cu virilitate, transcende secolele pentru a ne reaminti forța noastră și a ne arăta calea dezrobirii. Om fi noi aproape prostiți, dar suntem mulți !

Secretul tiraniei este următorul : nici un tiran nu este apărat de armata lui, ci de câțiva corupți care stau în jurul lui îmbogățindu-se. Armata nu interzice intrarea în palat decât celor prost antrenați și nehotărâți, nicidecum oamenilor deciși și înarmați. Mai mulți împărați romani au fost uciși de către generalii lor decât cei care au fost apărați de aceeași soldați în caz de revolte. Corupții din jurul tiranului își fac și ei un cerc mai larg de corupți pe care îi lasă să fure, care la rândul lor găsesc alți acoliți. Așa ajung să domine o țară, prin dorința celor asupriți să intre la rândul lor în cercul celor corupți, pentru a se putea îmbogăți la rândul lor.

Ne reamintește că Statul (ce a reușit să devină dușmanul nostru prin tirania lui) este extrem de fragil. Nu trebuie să-i facem ceva pentru a-l abate, trebuie doar să nu-l mai susținem. Se va dezintegra dacă țara nu va mai consimți la sclavie. Țara nu trebuie să facă nimic concret sau marcant pentru sine însăși, doar trebuie să nu mai facă nimic împotriva ei. Dacă poporul nu mai contribuie cu nimic Statului, dacă nu îl mai ascultă, fără a da o lovitură, fără a ridica mâna, Statul se va usca precum o creangă rămasă fără sevă.

Continuă arătând cum popoarele sunt încrâncenate în durerea lor și oarbe binelui lor. Ne lăsăm jefuiți de majoritatea veniturilor noastre, ne înjumătățesc recoltele, ne fură din casele noastre mobilele strămoșilor noștri, ne lasă și fără case. Trăim de parcă nimic nu ar mai fi al nostru. Ajungem să ne bucurăm că ni se lasă mai puțin de jumătate din bunurile noastre, din familiile noastre, din viețile noastre.

„Revoluția aparține unei minorități ce nu cunoaște descurajarea.” –Jose Antonio Primo de Rivera

Prin acțiuni concrete -sau prin refuzul unor acțiuni- putem avea o influență decisivă asupra soartei noastre.

Nesupunerea civică se manifestă cu succes în Franța de ani buni. Țăranii opuși cultivării câmpurilor cu organisme modificate genetic se strâng anual cu mic cu mare și seceră tot, dând foc recoltelor marilor companii care folosesc OMG-uri. Au ajuns să facă ei înșiși constat de executor judecătoresc care atestă prezența lor și să se roage de Parchet să-i urmărescă pentru acest lucru. Ceea ce procurorii francezi nu mai fac, după o decizie de justiție răsunătoare ce recunoaște dreptul oricărui om de a nu respecta legea când se află în stare de necesitate, în stare de rezistență împotriva opresiunii, în concordanță cu Declarația drepturilor omului din 1789. Adică când legea este atât de strâmbă încât nu puteam face altfel decât să nu mă supun legii.

Chem din toate forțele mele la o nesupunere civică generală, a tuturor celor ce nu se mai recunosc în acest sistem ticăloșit. Fiecare la nivelul său avem ocazia de a îngreuna misiunea asupritorilor noștri, plătiți din sudoarea frunții noastre, ce sunt însărcinați să aplice pe noi românii legi strâmbe și injuste. Cu un crez nestrămutat în puterea exemplului, sunt convinsă că români sunt și jandarmii, și membrii administrației publice, care vor adopta un comportament demn în final, de voie sau de nevoie.

Să nu uităm că Statul -acela mult hulit dar pe care fiecare îl susține- nu ar mai fi nimic fără supunerea noastră. Acea hidră nu trăiește și nu se hrănește DECÂT din cotizația noastră, și din acceptarea tacită a tuturor matrapazlâcurilor făcute fără ca noi toți să luăm o atitudine fermă.

Acesta este un apel la un război fără obiecte contondente, dar hotărât și total împotriva putreziciunii ce roade țara noastră de atâta amar de vreme, aproape un sfert de secol. Fiecare, cu mic, cu mare trebuie să se opună acum ori niciodată din toate forțele cangrenei ce ne roade de când tineri au murit în 1989 absolut inutil. Acești copii s-au sacrificat pentru a permite unei camarille mai periculoase decât oricare dintre cele dinainte să jefuiască fără opreliște țara noastră, sub privirea înțelegătoare și interesată a celor în care ne puneam speranțele, America sau Uniunea Europeană. Acum, acești tineri se întorc în mormânt, iar sângele lor ne apasă. Și dacă nici acum nu spunem într-o singură voce „Pe aici nu se mai trece”, blestemați vom fi, din neam în neam !

Scris de

Leave a Reply