AUZITA-I OARE? – Rodica Rădiţa Râpeanu

AUZITA-I OARE? – Rodica Rădiţa Râpeanu

în memoria lui, Vadim Tudor!

Auzit-ai oare, de-un Tribun fălos,
Ce ţinea în mână, sabia dreptăţii?
Iubitor de ţară, artă şi frumos,
Ce-a-ntors fariseii, cu susul în jos?

Auzit-ai oare, că vultur în zbor –
Purta împlinirea viselor ferice,
Acelor ce sunt şi-acelor ce vor;
Să nu ducă lipsuri, să nu ducă dor…

Auzit-ai oare, spiritu-i cum geme,
C-a lăsat o ţară, sub papuc de proşti?
Şi fără de tihnă, nu pierdea din vreme,
Să taie din carne, vânzători anoşti!

Auzit-ai oare c-a fost om de carte,
Şi în lume, altul, nu mai e ca el?
Un popor de vulturi – cine l-ar răzbate?
Cine-ar vrea să-l mintă, de-ar simţi la fel…

RODICA RÂPEANU